Noul Hyundai i30 a castigat „iF Design Award”

Hyundai a obtinut o noua recunoastere internationala pentru designul modelelor gamei, din partea juriului prestigiosului „iF Design Award”. Noua generatie i30 a castigat la categoria „Product”, in cadrul clasei „Automobile / Vehicles / Bikes”.

 

Premiul recompenseaza designul atemporal al noului autovehicul, care urmareste noul limbaj Hyundai, cu linii atent definite, suprafete rafinate si o forma sculpturala a caroseriei.

„Ne bucuram ca noua generatie a fost desemnata din nou castigatoare. Este pentru a patra oara consecutiv cand modelele Hyundai sunt premiate de „iF Design”. Reprezinta o recunoastere a pasiunii si entuziasmului echipei noastre de designeri”, a declarat Peter Schreyer, Presedinte si Chief Design Officer al Hyundai Motor Group.

 

Noul i30 dispune de un aspect sportiv, accentuat de proportii echilibrate, precum si de forma plafonului, care contribuie la stabilitatea autovehiculului. Partea frontala este dominata de noua grila tip cascada - un element distinctiv, care va deveni noul simbol al viitoarei game.

La interior, habitaclul este intuitiv, orientat catre conducatorul auto, dar, in acelasi timp, elegant si spatios. La rafinamentul noului modelul contribuie si utilizarea materialelor de inalta calitate, clientii avand totodata posibilitatea de a echipa bordul cu un ecran tactil de 8 inch, pozitionat ergonomic.

 

Proiectat, dezvoltat si produs in Europa, i30 este disponibil in intreaga regiune de la inceputul anului 2017.

 

De peste 60 de ani, “iF Design” este recunoscut in toata lumea drept un simbol al excelentei in design. Organizat de “iF International Forum Design GmbH”, evenimentul recompenseaza cele mai spectaculoase idei de design din diferite domenii. Distinctia acordata noului i30 a fost oferita in urma unui proces riguros de jurizare, care a implicat analizarea a peste 5.500 de proiecte din 59 de tari.

 

 

Decernarea premiilor ”iF Design” va avea loc pe data de 10 martie 2017.