Hyundai Motorsport a încheiat Raliul Safari, etapa a șaptea din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC), cu două echipaje în top zece. Dani Sordo și Cándido Carrera au fost pe locul al cincilea la general și au acumulat puncte importante în clasamentul constructorilor.
Thierry Neuville și Martijn Wydaeghe au revenit pe probe după abandonul de vineri – în sistem super rally – și au încheiat un raliu extrem de dificil pe poziția a opta, cu maximum de puncte în power stage. Colegii lor de echipă, Esapekka Lappi și Janne Ferm, au avut probleme sâmbătă, însă au revenit și ei în super rally și au obținut un punct în power stage.
Dani Sordo și Cándido Carrera au avut un parcurs constant și au încheiat cel mai dificil raliu din calendar fără probleme tehnice.
„A fost un raliu foarte dificil, dar am obținut câteva puncte. În final, situația nu a fost atât de dezavantajoasă pe cât ar fi putut să fie, însă aveam așteptări mai mari. În ultima parte nu am mai riscat nimic și ne-am concentrat doar să ajungem la sosire. În aceste condiții mă bucur pentru că am ajuns la final”, a declarat Dani Sordo.
După o serie de probleme, Thierry Neuville și Martijn Wydaeghe au încheiat etapa din Kenya în forță și au obținut maximum de puncte în Power Stage.
„Din păcate, nici anul acesta nu am reușit să obținem un rezultat bun în Raliul Safari. A fost o etapă foarte dificilă și îmi pare rău pentru că nu am putut face mai mult. Acest rezultat nu ne ajută deloc în lupta pentru titlurile mondiale, dar acum nu mai putem schimbă nimic. Măcar am încheiat în forță și am luat cele cinci puncte din power stage, clasându-ne pe poziția a opta la general. Mai mult de atât nu puteam face astăzi, așa că am încheiat cumva într-o notă pozitivă”, a menționat Thierry Neuville.


Esapekka Lappi și Janne Ferm au fost nevoiți să abandoneze sâmbătă, din cauza unor probleme la transmisie, iar duminică au revenit pe probe în sistem super rally. Efortul lor a fost recompensat cu un punct obținut după ce au încheiat ultima specială a raliului cu cel de-al cincilea timp.
„A fost interesant din mai multe perspective. Deși nu am obținut rezultatul dorit, sunt mulțumit de ritmul pe care l-am avut atunci când mașina nu a avut probleme. Este prima mea participare în acest raliu și am fost mereu implicat în lupta pentru un loc pe podium, până în momentul în care am abandonat. Punctul din power stage mai salvează puțin ceea ce s-a întâmplat, dar pot spune că pentru mine a fost o experiență pozitivă”, a declarat Esapekka Lappi.


Până la următoarea etapă din calendar – Raliul Estoniei va exista o pauză de patru săptămâni în care echipa se va pregăti mai bine pentru a două jumătate a sezonului 2023.
„Suntem dezamăgiți din cauza acestui rezultat. Este un eveniment pe care lumea raliurilor îl iubește, dar care pentru noi este unul plin de ghinion. Am avut o serie de probleme tehnice care ne-au scos din lupta pentru locurile de pe podium și îmi pare foarte rău că Esapekka și Thierry nu au reușit să obțînă mai multe puncte. Dani a salvat cumva situația, dar nu a fost un raliu bun pentru noi. Trebuie să încercăm să rezolvăm toate problemele, pentru a fi mai puternici în a două parte a sezonului”, a adăugat Cyril Abiteboul, directorul Hyundai Motorsport.
Raliul Estoniei, următoarea etapă din Campionatul Mondial de Raliuri, este programat în perioada 20 – 23 iulie.

*Informațiile prezentate pe acest site au fost actualizate cu cea mai mare grijă posibilă. Totuși, schimbările de model, design, specificații tehnice, vizualuri sau orice alte informații de pe acest site se pot modifica în orice moment fără un anunț în prealabil. Ofertele și campaniile prezentate pe acest site sunt supuse unor termene și condiții și sunt valabile în limita stocului disponibil. Toate versiunile de echipare ale autovehiculelor expuse pe acest site sunt cu titlu de prezentare. RMB Inter Auto îşi rezervă dreptul de a introduce, în orice moment, modificări ale specificaţiilor, echipărilor şi preţurilor vehiculelor sale.
Contactează-ne
Showroom Hyundai, str. Clujului nr.15, Sânnicoară, Apahida
Telefon: 0264.526.612
Email: marketing@inter-auto.ro