Companie

Înfiinţată în 1993

Companie

Înfiinţată în 1993, RMB Inter Auto este în prezent reprezentant zonal pentru şase dintre cele mai importante mărci de pe piaţa auto: Mercedes-Benz, Mitsubishi, Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover. Compania noastră este membră a grupului Ţiriac Auto, cea mai extinsă reţea de dealeri şi service auto la nivel naţional.

 

Principalele activităţi economice cuprind vânzarea de autoturisme şi autoutilitare noi, precum şi autovehicule rulate, facilităţi de recumpărare a maşinilor, servicii complete post-vânzare în cadrul atelierelor de mecanică, electrică şi tinichigerie - vopsitorie, iar prin intermediul partenerilor noştri identificăm cele mai avantajoase soluţii de finanţare şi asigurare, precum şi constatări daune auto.

 

Suntem preocupaţi în egală măsură de calitatea produselor şi a serviciilor de care clienţii noştri au nevoie, iar obiectivele noastre pe termen lung vizează asigurarea de soluţii integrate, personalizate pentru fiecare dintre aceştia.

"Viziunea noastră constă în posibilitatea de a oferi servicii integrate, indiferent de clasa sau scopul funcţional al autovehiculului, ca dovadă a respectului nostru faţă de parteneri şi de nevoile lor, într-o lume extrem de dinamică" (Ioan Rus). Astfel, RMB Inter Auto îşi propune să devină lider al pieţei regionale în ceea ce priveşte calitatea serviciilor oferite, deoarece misiunea noastră este aceea de a garanta satisfacţia clienţilor în domeniul mobilităţii, cu responsabilitate faţă de mediul înconjurător şi cu dedicare din partea echipei de profesionişti care susţine existenţa companiei noastre.

"Fără oamenii care lucrează în firma noastră, nimic nu ar putea fi realizat. Ei reprezintă în realitate cel mai valoros capital al nostru, contribuind decisiv la efortul de a avea clienţi mulţumiţi, locuri de muncă sigure şi o comunitate prosperă". (Ioan Rus) Dacă la început RMB Inter Auto avea doar şase angajaţi, acum ne mândrim cu o echipa ce numără peste 200 de profesionişti. Pentru a fi în permanenţă conectaţi la evoluţiile tehnologice şi a putea răspunde cu promptitudine la solicitările clienţilor, colegii noştri urmează periodic stagii de pregătire în ţară şi străinătate. În plus, compania noastră a implementat un proiect de asigurare a învăţării pe parcursul întregii vieţi, care a beneficiat de finanţare europeană prin Programul Phare 2006.

29+

Ani Experienta

Proiecte speciale

RMB Inter Auto este o prezenţă activă în comunitate, prin proiectele sale de responsabilitate socială corporativă. De-a lungul timpului am acordat numeroase burse de studiu şi am sprijinit proiecte ştiinţifice, culturale şi sociale. Fiecare dintre acestea ne-a adus mai aproape de comunitate şi de nevoile ei. Fundația Dumbrava Minunată beneficiază de sprijinul constant al firmei noastre.

 

În ultimii ani am încheiat parteneriate de imagine cu Transilvania Internațional Film Festival și cu Opera Națională Română Cluj prin intermediul cărora ne dorim să susținem cultura și arta clujeană. De asemenea am fost parteneri la concertul unor artiști consacrați precum Jose Carreras, Toto Cutugno, Lara Fabian, dar și la alte evenimente importante, conferințe etc.

Politica de calitate

Politica de calitate a RMB Inter Auto este constituită în jurul promisiunii noastre faţă de clienţi de a pune accent pe această valoare. Astfel, compania noastră este certificată de organisme independente pentru implementarea sistemelor de Management al Calităţii ISO 9001/2000 şi de Management privind Responsabilitatea Socială RS 2000:2009.

Planuri de dezvoltare

Datorită creşterii cererii de servicii post-vânzare pe segmentul de camioane, avem în proiect construirea unui Truck Center Mercedes-Benz pe ruta Cluj-Oradea.

SC RMB Inter Auto SRL

Capital social: 17200 ron

IBAN: RO04BRDE130SV36030571300-BRD GSG Cluj-Napoca

Detalii fiscale

SC RMB Inter Auto SRL

C.I.F. RO 4016034

Nr.reg.com.: J12/2093/1993

 

Sediu social:

Calea Turzii nr. 172

Cluj-Napoca, jud. Cluj