Land Rover | Defender 130 Outbound

Defender 130 Outbound: exploratorul de lux în varianta extremă

Noul Defender 130 Outbound face față situațiilor dificile, cu o îmbinare perfectă între habitaclul luxos și capabilitățile în teren accidentat. Disponibil în varianta cu cinci locuri, sporește potențialul deplasărilor în natură și permite celor care apreciază un stil de viață activ să transporte tot ce au nevoie, atunci când pleacă într-o nouă aventură.

130 Outbound este expresia supremă a tuturor calităților modelului Defender și este disponibil exclusiv în versiunea cu cinci locuri și un volum al portbagajului 2.516 litri1 (1.329 litri1 cu bancheta din spate în poziție normală), pentru a facilita excursiile exploratorilor care apreciază versatilitatea și funcționalitatea la cel mai înalt nivel. Podeaua aproape plană a portbagajului (cu o lungime de 1,267 metri în spatele banchetei) permite transportul fără probleme al tuturor echipamentelor, de la costume de scafandru și genți, la echipamente de camping și escaladă.

1 Volum total portbagaj (L)

Design exterior

Elementele de design exterior specifice ale modelului Defender 130 Outbound îi permit să se facă remarcat în orice situație. Barele de protecție și ornamentul grilei față cu finisaj Shadow Atlas mat subliniază subtil pragmatismul designului, iar prizele de aer laterale sunt vopsite antracit. Design-ul modelului Outbound este complimentat de jantele de 20” negru lucios sau jantele de 22” Shadow Atlas mat.

 

Gama de culori exterioare include vopselele Fuji White, Santorini Black, Carpathian Grey și Eiger Grey, iar panourile spate specifice și ornamentele stâlpilor spate, vopsite în culoarea caroseriei, completează îmbunătățirile exterioare. Pentru clienții care doresc o rezistență superioară împotriva zgârieturilor în teren accidentat, este disponibilă pelicula de protecție satinată2.

2 Nu este disponibil pentru Fuji White

Design interior

La interior, clienții pot selecta între pielea Windsor luxoasă sau stofa Resist durabilă, ce oferă o opțiune potrivită oricărui stil de viață. Toate sunt de culoare neagră Ebony, cu capitonaj plafon Ebony Morzine, ornamente din Robustec și ornament transversal bord specific modelului Defender, vopsit electrostatic în culoarea negru satinat.

 

La începutul și sfârșitul fiecărei activități, elementele practice protejează interiorul. Covorașul durabil al podelei poate fi extins, pentru a proteja bara de protecție în timpul încărcării echipamentelor grele sau voluminoase, precum bicicletele sau valizele. Compartimentele suplimentare permit depozitarea în siguranță a obiectelor mai mici, iar inelele de fixare suplimentare și o plasă nouă pentru fixarea bagajelor asigură reținerea în timpul deplasării a diferitelor echipamente – mari sau mici – pentru activități în aer liber, astfel încât acestea să fie pregătite de utilizare la destinație.

Capabilitățile excelente în teren accidentat sunt asigurate de tracțiunea integrală inteligentă și de sistemul Terrain Response 2®, iar suspensia pneumatică gestionată electronic și sistemul Adaptive Dynamics sunt disponibile în echiparea standard.

Tehnologiile avansate de asistență la condus în teren accidentat asigură deplasarea sigură și fără efort în orice situație, alături de suspensia pneumatică gestionată electronic, care permite o articulație de 430 mm și o adâncime maximă de traversare a vadului de 900 mm.

Capacități extraordinare

Defender 130 Outbound are o masă maximă remorcabilă de 3.000 kg3 – ce permite tractarea cu ușurință a tuturor echipamentelor, de la ski jeturi, bărci la rulote. Cuplarea este ușurată de suspensia pneumatică, care dispune de comutatoare pe interiorul hayonului, ce permit ridicarea și coborârea părții din spate a vehiculului.

Defender 130 Outbound este disponibil cu motorizare P400 pe benzină și D300 diesel. Ambele sunt echipate cu tehnologie Mild Hybrid (MHEV), care maximizează performanțele și eficiența.

 

3 8.200 lbs pentru piețele NAS

Defender 130 V8

Gama Defender 130 se extinde și cu motorizarea V8 supraalimentată de 5.0 litri, care oferă o îmbinare perfectă între performanțe, capabilități și rafinament în funcționare. Cu o putere de 500CP și un cuplu de 610 Nm, asigură modelului Defender 130 o accelerație de la 0 la 100 km/h în numai 5,7 secunde. Acest lucru înseamnă că varianta cu opt locuri este disponibilă acum cu trei opțiuni de motorizare, printre care se numără Ingenium cu 6 cilindri, P400 și D300.

Sistemul premiat multimedia Pivi Pro este echipat cu ecran tactil de 11,4 inch, cu actualizare software prin Wi-Fi, astfel încât să fie mereu la zi. Echiparea standard include Apple CarPlayTM 4 și Android Auto Wireless®, precum și tehnologie what3words de introducere a adresei, pentru găsirea exactă a destinației și în cele mai izolate locații. Încărcarea wireless a dispozitivelor asigură încărcarea rapidă a acestora, fără a fi necesar un cablu.

4 Apple CarPlay este o marcă comercială a Apple Inc. Se aplică condițiile pentru utilizatorul final Apple Inc. Android Auto este o marcă comercială a Google LLC. Serviciile oferite de Apple CarPlay depind de disponibilitatea funcției în țara dvs., pentru informații suplimentare accesați https://www.apple.com/uk/ios/feature-availability/#apple-carplay. Serviciile oferite de Android Auto depind de disponibilitatea funcției în țara dvs., pentru informații suplimentare accesați https://www.android.com/intl/en_uk/auto/

Exteriorul modelului Defender 130 V8 nu trădează forța motorizării. Disponibil numai în culorile Carpathian Grey sau Santorini Black, este echipat cu țevi de eșapament cvadruple dispuse lateral – numai pentru V8 – plafon panoramic cu trapă, de culoare negru contrastant, inscripții exterioare V8, faruri Matrix LED și lumini de zi signature, lămpi spate și geamuri fumurii și jante din aliaj ușor de 22 inch, gri închis satinat.

La interior, luxul și dinamismul se manifestă prin scaunele încălzite și ventilate, reglabile electric pe 14 direcții, cu funcție de memorie pentru șofer, cu tapițerie din piele Windsor Ebony, piele întoarsă Dinamica® și stofă Robustec. Acestea sunt completate de volanul încălzit, îmbrăcat în piele întoarsă, capitonajul plafon din stofă neagră Ebony Morzine și ornamentul transversal al bordului de culoare negru satinat. Defender 130 V8 este echipat și cu climatizare pe 4 zone, rând 3 de locuri încălzite și rând 2 de locuri ventilate – plus sistem audio Meridian, afișaj pe parbriz, ecran interactiv pentru șofer și sistem purificare aer din habitaclu plus.

Pachet exterior County pentru Defender 1102

Clienții care doresc o personalizare suplimentară a modelului 1105 pot opta pentru noul pachet exterior County. Inspirat de modelul Defender County original, include elemente exterioare specifice într-o interpretare modernă și este proiectat pentru a sărbători trecutul glorios al acestui 4×4.

 

Pachetul exterior County este disponibil pentru modelul 1105 pentru echipările S, SE și HSE. Cea mai evidentă modificare este reprezentantă de elementele grafice County de pe uși și părțile laterale ale caroseriei, iar pragurile iluminate întâmpină șoferul și pasagerii cu inscripția County specifică. Jantele de 20 inch sunt disponibile în două culori, printre care alb lucios, pentru a completa estetica specifică a acestui pachet exterior.

 

Combinațiile de culori disponibile includ:

  • Caroserie Fuji White cu plafon contrastant și hayon Tasman Blue, plus inscripție grafică și ornament prag Tasman Blue
  • Caroserie Santorini Black cu plafon contrastant și hayon Tasman Blue, plus inscripție grafică și ornament prag Tasman Blue
  • Caroserie Tasman Blue cu plafon contrastant și hayon alb, plus inscripție grafică și ornament prag Fuji White

 

La interior este disponibilă o gamă diversificată de combinații de culori și materiale, cum ar fi tapițeria din stofă Resist, piele granulată și piele Windsor, toate de culoare neagră Ebony – în timp ce vehiculele de culoare Fuji White și Santorini Black sunt disponibile și cu interior Acorn cu Lunar.

 

Detaliile interioare includ ornamente Robustec, iar ornamentul transversal al bordului poate avea culoarea gri deschis sau alb, pentru a transpune în interior un element al pachetului exterior County.

5 Pachetul County este disponibil pentru Defender 90 numai pe piața din China

Detalii suplimentare

Toate modelele Defender 90 și Defender 130 cu opt locuri dispun standard de un compartiment de depozitare util sub podeaua portbagajului6. Noul echipament asigură o suprafață de încărcare aproape perfect plană, maximizarea spațiului și nu afectează disponibilitatea inelelor de ancorare. Noul accesoriu este disponibil, de asemenea, pentru modelele Defender 90 și Defender 130 existente și poate fi montat la dealerul local6.

 

Defender 90 se remarcă printr-un acces mai ușor în spate, datorită mânerului de tip nou, scaunului pasager cu rabatare și culisare rapide și disponibilității banchetei rabatabile fracționat 40:20:40, cu cotieră centrală.

Defender 130 Outbound, Defender 130 V8 și Defender 110 cu pachet exterior County5 vor fi disponibile pentru comandă în curând.

6 Din a doua parte a anului 2023

*Informațiile prezentate pe acest site au fost actualizate cu cea mai mare grijă posibilă. Totuși, schimbările de model, design, specificații tehnice, vizualuri sau orice alte informații de pe acest site se pot modifica în orice moment fără un anunț în prealabil. Ofertele și campaniile prezentate pe acest site sunt supuse unor termene și condiții și sunt valabile în limita stocului disponibil. Toate versiunile de echipare ale autovehiculelor expuse pe acest site sunt cu titlu de prezentare. RMB Inter Auto îşi rezervă dreptul de a introduce, în orice moment, modificări ale specificaţiilor, echipărilor şi preţurilor vehiculelor sale.

Contactează-ne

Showroom Land Rover, str. Clujului nr.15, Sânnicoară, Apahida

Telefon: 0741 333 227

Email: marketing@inter-auto.ro

Distribuie acest articol